Municipalitatea acorda ajutoarele pentru incalzirea locuintei

Secţiunea: comunicate back

19.09.2006

Municipalitatea sibiana va incepe acordarea ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor si a unor facilitati pentru plata energiei termice pentru sezonul rece 2006 (noiembrie 2006 - martie 2007). Compensarile si ajutoarele pentru incalzirea locuintei sunt impartite in trei categorii, in functie de modul de incalzire al locuintei: cu energie termica, cu gaze naturale si cu lemne, carbuni sau combustibili petrolieri.
Conform unei noi Ordonante de Guvern (OUG 57/2006) conditiile care trebuie indeplinite pentru acordarea acestui ajutor pentru incalzire au fost modificate fata de conditiile din anii trecuti. Astfel, plafonul minim de venit net mediu lunar pe membru de familie a crescut pana la suma de 500 de lei noi.
Familiile si persoanele singure cu venituri reduse care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica in sistem centralizat vor beneficia de ajutor lunar pentru incalzirea locuintei prin compensarea procentuala a valorii efective a facturii de energie termica, in functie de veniturile nete lunare pe membru de familie. Spre exemplu, in cazul unei persoane singure sau al unei familii care are venitul net mediu lunar mai mic de 125 lei noi pe membru de familie, factura de energie termica va fi compensata in proportie de 90%. In cazul unei persoane singure sau familii care are venitul net mediu lunar situat intre 440 lei noi si 500 lei noi pe membru de familie, factura de energie termica va fi compensata in proportie de 10%.
Pentru familiile si persoanele singure care beneficiaza de ajutor social cu un venit mediu lunar de pana la 125 de lei noi, compensarea facturii de energie termica se va face in proportie de 100%.
Familiile si persoanele singure cu venituri reduse care utilizeaza pentru incalzirea locuintei gaze naturale vor beneficia de ajutor pentru incalzirea locuintei in suma calculata in functie de venitul mediu net lunar pe membru de familie. Astfel, cea mai mare suma va fi acordata familiilor si persoanlor singure al caror venit net mediu lunar este mai mic de 125 de lei noi, suma acordata ca ajutor in acest caz fiind de 210 lei lunar. Cea mai mica suma va fi acordata familiilor sau persoanelor singure cu un venit net mediu pe membru de familie situat intre 440 lei si 500 lei.
Familiile si persoanele singure beneficiare de ajutor social si care utilizeaza pentru incalzirea locuintei lemne, carbuni si combustibili petrolieri vor beneficia lunar de ajutor pentru incalzire in suma de 50 de lei noi, pe toata perioada sezonului rece.
Prin aceeasi Ordonanta de Guvern a fost stabilita si o definitie mai larga a cuvantului familie in contextul acordarii acestor ajutoare care include pe langa sot si sotie si alte persoane, indiferent daca intre acestea exista sau nu relatii de rudenie, care au acelasi domiciliu sau resedinta ori care locuiesc si se gospodaresc impreuna si care sunt inscrise in cartea de imobil si sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de intretinere a locuintei. Prin persoana singura se intelege persoana care a implinit 16 ani si locuieste si se gospodareste singura.
Aceste ajutoare pentru incalzirea locuintei se acorda familiilor, respectiv persoanelor singure numai pentru locuinta de domiciliu sau resedinta, adresa acestei locuinte fiind inscrisa si pe actul de identitate al membrilor familiei sau, dupa caz, adresa la care persoanele sunt inscrise in cartea de imobil si sunt luate in calcul la stabilirea chetuielilor de intretinere a locuintei.
Ajutorul pentru incalzirea locuintei se va acorda pe baza de cerere, insotita de declaratia pe proprie raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia. Formatul formularului de cerere si al declaratiei pe proprie raspundere va fi stabilit prin normele metodologice de aplicare a OUG 57/2006 care urmeaza sa se adopte in termen de maxim 30 de zile de la publicarea Ordonantei mai sus mentionate.
Stabilirea dreptului la ajutor pentru incalzirea locuintei se realizeaza printr-o dispozitie a Primarului, emisa o singura data, pentru toata perioada de acordare a ajutorului. In situatia in care consumatorii individuali indeplinesc conditiile de acordare a ajutorului pentru incalzirea locuintei pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei se face incepand cu luna depunerii cererii. Titularii ajutoarelor pentru incalzirea locuintei sunt obligati sa comunice orice modificare survenita in componenta familiei si a veniturilor acesteia in termen de 5 zile de la data modificarii, prin depunerea unei noi declaratii pe propria raspundere.
Prin publicarea normelor de aplicare a acestei Ordonante de Guvern va fi pus la dispozitie si formularul de cerere. Sibienii care indeplinesc conditiile de acordare a ajutorului pentru incalzirea locuintei cu energie termica in sistem centralizat si respectiv cu gaze naturale vor depune individual formularul de cerere si declaratia pe proprie raspundere. Cererile si declaratiile vor fi depuse la Primaria Municipiului Sibiu prin intermediul asociatiilor de proprietari/chiriasi sau prin furnizorii de energie termica, conform unei procedurii stabilite prin dispozitia primarului care va fi adusa la cunostinta opiniei publice.


 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu

17.04.2024

Se prelungește perioada de consultare publică pentru noul PUG al Sibiului


VEZI TOATE ŞTIRILE