Sibiul găzduieşte astăzi cea de-a treia Şedinţă Comună a guvernelor României şi Ungariei

Secţiunea: comunicate back

14.11.2007

A treia şedinţă comună a Guvernelor României şi Ungariei are loc astăzi la Sibiu, după ce primele două şedinţe s-au desfăşurat la Bucureşti şi Budapesta.

Decizia organizării reuniunii româno-ungare la Sibiu s-a luat ţinând cont de faptul că oraşul nostru este Capitală Culturală Europeană în acest an. Sibiul este un oraş european, multicultural care s-a dovedit în numeroase rânduri locaţia ideală pentru organizarea a numeroase întâlniri la nivel înalt sau a fost vizitat de personalităţi din cele mai înalte sfere de conducere din Europa şi nu numai.

Şedinţa de la Sibiu se va axa pe cinci domenii - armonizarea politicilor de dezvoltare; colaborarea în domeniile financiar, economic, al infrastructurii şi al IMM-urilor; colaborarea în domeniile apărării, afaceri interne şi externe şi justiţie; cooperarea în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării rurale şi cooperarea în domeniul educaţiei, culturii şi minorităţilor naţionale.

Cu acest prilej vor fi semnate între 12-15 documente bilaterale, printre care unul privind susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen. De asemenea, cele două guverne ar putea conveni asupra realizării unei linii de cale ferată de mare viteză Budapesta-Bucureşti-Constanţa, care să extindă linia de mare viteză Paris-Viena-Budapesta.

Un alt document bilateral care ar putea fi semnat la Sibiu se referă la realizarea, dezvoltarea şi modernizarea drumurilor secundare de interes comun care traversează frontiera româno-maghiară.

Sloganul întâlnirii este, potrivit oficialilor români, „Împreună pentru Europa”.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu

17.04.2024

Se prelungește perioada de consultare publică pentru noul PUG al Sibiului


VEZI TOATE ŞTIRILE