Primarul Klaus Iohannis premiat la Berlin de Societatea Germană

Secţiunea: comunicate back

10.12.2007

După participarea la ceremonia de închidere a Capitalei Culturale Luxemburgheze, primarul Klaus Iohannis va fi prezent în data de 11 decembrie în capitala Germaniei, pentru a primi Premiul Societăţii Germane pentru anul 2007.

Primarul Sibiului va primi această distincţie împreună cu domnul Wolfgang Schäuble, ministrul de interne al Germaniei, iar premiul îl va înmâna domnul Otto Schily, fost ministru de interne al Germaniei, care este şi cetăţean de onoare al Sibiului.

Societatea Germană este o organizaţie implicată activ în promovarea relaţiilor politice, culturale şi sociale în Europa, iar în Sibiu s-a implicat prin sprijinul acordat creşterii competitivităţii administraţiei locale şi în special Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Sibiu.

„Primesc această distincţie în numele meu şi în numele Sibiului, oraş care s-a distins dintotdeauna prin bunele sale relaţii cu Germania şi minoritatea germană. Deşi în număr mai mic ca altă dată, în prezent la Sibiu trăieşte o comunitate reprezentativă de germani, alături de maghiari, rromi, evrei şi populaţia majoritară română. Suntem mândri să putem spune că am convieţiut în bune relaţii timp de câteva secole, iar astăzi oraşul deţine o bogată moştenire culturală la care toate aceste comunităţi şi-au adus contribuţia. Multiculturalismul nostru ne-a adus mai aproape de Europa şi pot spune cu certitudine că lui îi datorăm în mare pare obţinerea titulaturii de Capitală Culturală Europeană a anului 2007” a declarat primarul Klaus Iohannis.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE