451 de elevi sibieni premianţi la olimpiadele judeţene şi naţionale

Secţiunea: comunicate back

16.12.2014

Primăria Sibiu a organizat în data de 16 decembrie, în sala de spectacol a Teatrului Gong, o festivitate de premiere pentru elevii de gimnaziu din Sibiu care au obţinut rezultate bune la olimpiadele judeţene şi naţionale. Miercuri, 17 decembrie vor fi premiaţi în cadru festiv şi elevii de liceu care au primit distincţii la astfel de concursuri. Pe listele de premianţi s-au regăsit 168 de elevi de gimnaziu şi 283 de elevi de liceu care vor primi premii în bani, în funcţie de locul obţinut.

“Am dorit să acordăm aceste premii ca un semnal foarte serios că îi susţinem şi îi apreciem pe aceşti tineri care ne reprezintă la concursuri naţionale şi judeţene. Dorim să îi încurajăm să participe în continuare la olimpiade pentru a-şi îmbunătăţi performanţele şcolare. Mă bucur că avem peste 400 de premianţi, semn că şcoala sibiană produce în continuare rezultate bune. Îi felicit atât pe elevi, cât şi pe profesorii lor” a subliniat primarul interimar Astrid Fodor.

Celor care au luat premiul I la olimpiadele judeţene le-a fost oferit un premiu în valoare de 300 de lei, iar celor de pe locurile II şi III le-a fost înmânat un premiu de 200 de lei şi respectiv 100 de lei. Elevii premiaţi la olimpiadele naţionale au primit 1000 de lei dacă s-au clasat pe primul loc, 800 de lei fiind premiul pentru locul II şi 600 de lei pentru locul III. Şi cei care au primit menţiuni la olimpiadele naţionale au fost premiaţi, premiul având o valoare de 300 de lei.

Elevii sibieni de gimnaziu au obţinut două premii I la olimpiadele naţionale de limba germană, un premiu III la fizică şi menţiuni la chimie, geografie, religie şi educaţie tehnologică. Elevii de liceu au obţinut premiul I la olimpiadele naţionale de limba germană şi unul la industrie alimentară, premiul II la germană, şah, pictură şi grafică, premiul III la germană şi electrotehnică şi menţiuni la engleză, chimie, germană, logică, geografie, matematică, ştiinţele pământului, canto, flaut, informatică, fabricarea produselor de lemn şi animaţie.

Ca număr de premii elevii sibieni au obţinut 145 de locuri I, 139 de locuri II şi 133 de locuri III la olimpiadele judeţene. La olipiadele naţionale, Sibiul a obţinut 4 locuri I, 5 locuri II şi 5 locuri III, precum şi 20 de menţiuni.

Suma totală alocată din bugetul local al Sibiului pentru această premiere este de 101.600 lei. Acesta este al doilea an în care Primăria Sibiu acordă aceste premii.

 

(Foto credit: Ovidiu Matiu)

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

29.03.2024

Ultima sesiune de consultare publică pe tema noului Plan Urbanistic General:  Miercuri, 3 aprilie, ora 11.00, cu reprezentanții din HoReCa

29.03.2024

Plantările de primăvară în municipiul Sibiu sunt în curs

22.03.2024

Tehnică în premieră utilizată pentru toaletarea arborilor de pe str. Oțelarilor


VEZI TOATE ŞTIRILE