Primăria Sibiu a finalizat procedura de achiziţie pentru amenajarea a trei locuri pentru picnic

Secţiunea: comunicate back

28.08.2015

Primăria Sibiu a finalizat procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de amenajare a trei locuri pentru picnic în zona străzilor Oaşa, Aleea Şelimbărului şi Ţiglari. Firma cu care se va semna contractul săptămâna următoare este SC ROM CAS SRL Sibiu, valoarea lucrărilor fiind de 57.882,91 lei. Termenul de realizare a lucrărilor este de 60 zile de la emiterea ordinului de începere.

Sibiul nu avea astfel de spaţii de picnic, acestea fiind dorite de sibienii care locuiesc la bloc şi care caută un spaţiu în care să iasă la aer, aproape de locuinţa lor. Realizarea acestor trei locuri de picnic este doar primul pas, anul viitor urmând să cuprindem în lista de investiţii şi alte astfel de spaţii în cartierele sibiene” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului).

Locul de picnic din zona străzii Oaşa va fi amenajat într-o locaţie înierbată cu o suprafaţă de aproximativ 1.000 m2, în apropiere de malul stâng al Văii Săpunului şi va fi dotat cu un grătar cu patru posturi, patru mese cu câte două bănci fiecare şi coşuri de gunoi. Grătarul va fi amplasat în centru, fiind înconjurat de mesele cu bănci.

Locul de picnic din zona Aleei Şelimbăr va fi de asemenea amenajat pe o suprafaţă cu iarbă de aproximativ 1.000 m2, în apropiere de malul stâng al Văii Săpunului. Acesta va fi echipat în mod asemănător cu cel din zona străzii Oaşa.

Locul de picnic din zona străzii Ţiglari va avea o suprafaţă similară şi va fi amplasat pe malul Lacului Binder. În plus faţă de dotările enumerate la celelalte două spaţii, aici se vor construi şi două foişoare din lemn, aşezate pe platforme de beton. Foişoarele vor adăposti două dintre cele patru mese cu bănci prevăzute în proiect.

Grătarele vor fi construite din beton armat şi cutii metalice. Mesele şi băncile vor avea structură metalică cu blaturi şi feţe de lemn. Garanţia oferită de constructor pentru aceste echipamente este de 12 luni, dar nu include degradările în urma distrugerilor intenţionate. Prin urmare, îi invităm pe sibieni să se bucure de aceste locuri de picnic, dar îi rugăm să le folosească responsabil.

Ordinul de începere a lucrărilor se va emite la jumătatea lunii septembrie.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios


VEZI TOATE ŞTIRILE