Alimentele UE rămase în depozit se redistribuie beneficiarilor de pe listele inițiale

Secţiunea: comunicate back

24.08.2016

În data de 18 august, Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu a încheiat acțiunea de distribuire a alimentelor către persoanele înscrise în listele inițiale în cadrul Programului Operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate. Un număr de 8.119 beneficiari au ridicat aceste alimente până la data menționată.

Din cauza neprezentării unora din beneficiarii înscriși pe listele inițiale, în depozit au mai rămas cantități de alimente nedistribuite. Conform legii, Serviciul Public de Asistență Socială va redistribui aceste cantități persoanelor aflate pe listele inițiale care fac parte din următoarele categorii:

- beneficiari de venit minim garantat,
- beneficiari de alocație pentru susținerea familiei,
- șomeri,
- persoane fără venituri, conform art.3 alin.1 lit. h din H.G. nr.799/2014.

Aceste persoane vor mai primi încă două cutii cu alimente, conținând fiecare: 1 kg făină, 2 kg de mălai, o pungă de paste făinoase, 2 litri de ulei, 1 kg de zahăr, o conservă de carne de vită, 1 conservă de pateu, 1 kg de orez, o conservă de paste de tomate și o pungă de fasole boabe.

Persoanele din categoriile mai sus menționate sunt invitate în perioada 24 august – 5 septembrie la depozitul Bricomat SA, din Sibiu, șoseaua Alba Iulia, nr.112, pentru a ridica alimentele conform următorului program:

- persoanele beneficiare de venit minim garantat - 24 și 25 august, între orele 8.30 – 14.30;

- persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană – 26 august, între orele 8.30 – 12.30 și 29 august, între orele 8.30-14.30;

- persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei – 30 august și 1 septembrie, între orele 8.30 – 14.30;

- șomerii – 2 septembrie, între orele 8.30 – 12.30 și 5 septembrie, între orele 8.30-14.30.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE