Proiecte pentru școli, grădinițe și creșe în valoare de 50 de milioane de lei

Secţiunea: comunicate back

20.01.2017

În 2017 suma propusă a fi alocată pentru investiții și reparații în clădirile unităților de învățământ este de aproximativ 50 de milioane lei. Fondurile pentru execuția lucrărilor vor proveni majoritatea din bugetul local, dar și din fonduri structurale pe care Municipiul Sibiu dorește să le atragă.

Dintre acestea cele mai mari lucrări care continuă sau vor începe în 2017 sunt următoarele:

- Reabilitarea și extinderea clădirii în care va funcționa Liceul de Arte (fostul cămin al Colegiului Economic G. Barițiu)

- Finalizarea construcției noii grădinițe de pe strada Hațegului

- Mansardarea parțială a clădirii Școlii Regina Maria

- Reabilitarea sălii de sport a Colegiului Național Gh. Lazăr

- Amenajarea termosistemelor la grădinița nr. 15 (str. Gladiolelor), grădinița nr. 33 (str. Artileriștilor), grădinița Elefănțelul Curios (Al Haiducului), grădinița Căsuța Poveștilor (str. T. Laurian), grădinița 36 (str. Constructorilor)

- Reabilitarea fațadei școlilor gimnaziale nr. 2 (str. Avram Iancu) și nr. 8 (str. Lupeni)

- Reabilitarea atelierului școală al Colegiului Tehnic Independența

- Proiectarea pentru reabilitarea sălilor de sport aparținând Școlii gimnaziale nr. 1 (str. Hațegului) și școlii I. Slavici (str. Macaralei)

 

Primăria Sibiu intenționează să atragă fonduri structurale pentru o serie de proiecte și va realiza mai întâi proiectarea. Dintre aceste proiecte amintim:

- Reabilitarea clădirilor următoarelor unități de învățământ pentru îmbunătățirea eficienței energetice: Liceul C. Noica (str. Oștirii), Școala gimnazială nr. 21 (str. Luptei), Școala gimnazială nr. 1 (str. Hațegului), Școala gimnazială Radu Selejan (str. Șoimului)

- Extinderea clădiri Școlii Nicolae Iorga și construcția unei săli de sport

- Construcția a două noi creșe: una incinta Școlii Gimnaziale nr. 1 de pe strada Hațegului și una în incinta grădiniței nr. 36 (str. Constructorilor)

 

La capitolul “Reparații”, suma propusă a fi alocată în 2017 este aproape de 3 ori mai mare decât în anul precedent. Dacă în 2016 au fost alocați 2,5 milioane lei, în 2017 suma depășește 6 milioane de lei. Lucrările includ igienizări și zugrăveli în săli de clasă, holuri și blocuri alimentare, reparații și îmbunătățiri la grupurile sanitare, precum și înlocuirea tâmplăriei interioare.

Pentru a stabili valoarea lucrărilor de reparații necesare, departamentul tehnic din cadrul Serviciului de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat a făcut o inventariere în teren. Ulterior Primăria Sibiu a solicitat în scris din partea fiecărei unități de învățământ un necesar de lucrări de reparații și dotări. Primarul Astrid Fodor va propune Consiliului Local alocarea sumelor necesare pentru solicitările unităților de învățământ. Cheltuirea fondurilor va depinde de rapiditatea derulării procedurilor de achiziție și implicarea fiecărui director de unitate de învățământ. 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE