Primăria Sibiu contractează modernizarea a încă 18 străzi de pământ

Secţiunea: comunicate back

27.07.2017

Procedura de achiziție pentru contractarea lucrărilor de modernizare a încă 18 străzi de pământ s-a încheiat. Oferta câștigătoare a fost depusă de SC Geiger Transilvania SRL, contractele urmând să fie semnate de primarul Astrid Fodor în cursul săptămânii viitoare. În cadrul procedurii de achiziție s-au depus un total de 14 de oferte pentru una sau mai multe dintre zonele enumerate mai jos.

Contractul prevede execuția lucrărilor de amenajare a carosabilului și trotuarelor, a rețelelor de apă și canalizare, a rețelei care colectează apele pluviale, a tubulaturii subterane în care vor coborî cablurile suspendate și a iluminatului public, în funcție de necesitățile pentru fiecare stradă în parte. De asemenea, dacă terenul permite, se vor amenaja zone verzi și spații de parcare. 

Străzile care fac obiectul acestui contract, pe fiecare zonă în parte sunt următoarele:

Zona Tilișca: străzile Tălmăcel, Orlat, Pictor Ștefan Luchian și Presaca (valoarea contractului este de 2.137.989,87 lei).

Zona Turnișor II: străzile Ovăzului, Secerătoarelor, Grâului, Șerbota și Piața Cluj (valoarea contractului este de 3.894.621,98 lei)

Zona Gușterița: străzile Luncii, Frasinului, Pinului, Cedonia, Gorunului și Muncitorilor (valoarea contractului este de 4.670.761,35 lei).

Zona Gușterița-Tunișor: străzile Ana Ipătescu, Mălinului și Niță Octavian (valoarea contractului este de 6.281.277,85 lei).

Străzile vor intra în lucru pe rând, în baza unui grafic alcătuit de constructor și aprobat de Primăria Sibiu, pentru ca în sezonul rece străzile pe care se execută lucrări să fie aduse într-un stadiu care să permită circulația. Termenul de realizare a lucrărilor este de 12 luni, iar termenul de garanție prevăzut pentru lucrările executate este de 5 ani.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios


VEZI TOATE ŞTIRILE