Stadiul investițiilor în străzi: 10 străzi și un cartier finalizate; alte 37 în lucru, în diverse stadii; modernizarea a trei cartiere în curs

Secţiunea: comunicate back

29.07.2017

În prima jumătate a acestui an Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare pe 10 străzi din cartierele Marmeladă, Gușterița, Țiglari, Lazaret și Ștrand, cartierul Dioda fiind complet reabilitat:  

În cartierul Marmeladă au fost redate traficului complet modernizate străzile Mărului, Părului, Fragilor, Prunelor, Vișinilor, Nucului. Pe acestea s-a lucrat la rețelele de apă și canal, dar și la iluminatul public, s-a amenajat rețeaua pentru cablajul metropolitan, s-au asfaltat carosabilul și trotuarele și s-au creat zone verzi unde a fost posibil.

În cartierul Lazaret s-au încheiat aceleași tipuri de lucrări pe străzile Strungului și Principatele Unite. Strada Strungului a fost redată traficului la sfârșitul lunii aprilie, pe aceasta fiind amenajată în plus și o pistă pentru biciclete. Anul acesta s-au încheiat lucrările și pe cel de-al doilea tronson al străzii Principatele Unite, cel dintre strada Oțelarilor și strada Henri Coandă.

În cartierul Ștrand s-a încheiat modernizarea străzii Munteniei.

Și strada Ceaikovski din cartierul Gușterița a fost redată traficului după asfaltare și modernizarea completă. Pe această stradă lucrările au inclus și amenajarea unui podeț și regularizarea albiei pârâului.

La acestea se adaugă reconfigurarea cartierului Dioda, o lucrare încheiată în iunie în urma căreia cartierul a primit o nouă funcționalitate.

Alte 19 străzi sunt practic finalizate, singura etapă rămasă fiind realizarea marcajelor și ultimele detalii înainte de recepție. De asemenea, șantiere sunt în desfășurare pe 18 străzi, precum și în cartierele Hipodrom II, Valea Aurie și Reșița II. 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

22.03.2024

Tehnică în premieră utilizată pentru toaletarea arborilor de pe str. Oțelarilor

20.03.2024

Următoarea consultare publică pe tema noului Plan Urbanistic General:  marți, 26 martie, cu cetățeni și ONG-uri

19.03.2024

Prima campanie de dezinsecție împotriva căpușelor din acest an


VEZI TOATE ŞTIRILE