Încă 24 de străzi de pământ au fost redate traficului complet modernizate

Secţiunea: comunicate back

28.08.2017

În luna august s-au încheiat lucrările de modernizare a 24 de străzi de pământ din cartierele sibiene.

“Anul acesta Primăria gestionează  peste 50 de șantiere  dintre care două – mă refer la reabilitarea cartierelor Hipodrom II și Valea Aurie – reprezintă ansamble întregi de străzi, alei, parcări și zone verzi. Până în prezent au fost finalizate 34 de străzi și sper că locuitorii acestora să fi uitat deja de neplăcerile cauzate de existența șantierelor și să se bucure de confortul unor străzi asfaltate. Bineînțeles că vom continua lucrările aflate în curs pe celelalte străzi, conform contractelor încheiate, deoarece ne dorim să finalizăm cât mai multe înainte de venirea iernii.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

În perioada 16 – 23 august s-au încheiat și s-au recepționat lucrările pe următoarele străzi: 

 

În zona Lupeni: Porumbeilor, Rândunelelor, Anul 1907, Armoniei, Traian

În zona Obor - Viitorului: Berzelor, Gh. Șincai, Sălciilor, Oltului, Octavian Smigelschi, Călan

În cartierul Țiglari: Ulmului, Zugravilor, Zidarilor

În zona Piața Cluj: General Bălan, Narciselor, Ion Pop Reteganu, Păltiniș, Carpaților și Margaretelor

În cartierul Lazaret: Turgheniev, Balanței (între Laminorului și Nicovalei), Laminorului, Plevnei

 

Pe aceste străzi au fost realizate lucrări la rețelele de utilități, a fost amenajat carosabilul și trotuarul, dar și zone verzi și spații de parcare acolo unde spațiul a permis. 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE