Restricții în trafic cu ocazia Maratonului Internațional Sibiu

Secţiunea: comunicate back

24.05.2018

Asociația Club Sportiv Grey Projects în parteneriat cu Fundația Comunitară organizează în perioada 25-27 mai cea de-a șaptea ediție a Maratonului Internațional Sibiu. Competiția va consta în mai multe probe: maraton (42,195 km), semimaraton (21,1 km), ștafetă semimaraton (4x5,25 km), cros (5 km), cursa de 10 km și cursele copiilor (400m/800m/1200m/1500m/2000m). La acestea va participa un număr de aproape 4000 de persoane. Traseele curselor vor parcurge Piața Mare, centrul vechi al orașului, Parcul Sub Arini, Muzeul Astra, Rășinari, Poplaca și se vor întoarce în Piața Mare.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, comisia de circulație întrunită la Primăria Sibiu a aprobat următoarele restricții de trafic în municipiul Sibiu:

Sâmbătă, 26 mai, circulația va fi oprită după cum urmează, în intervalele orare indicate:
- 08.20-09.25 pe străzile: Mitropoliei, Odobescu, Konrad Hass, Centumvirilor
- 08.30-09.50 pe străzile: 9 Mai, Ocnei (între Piața Mică și intersecția cu strada Faurului), Târgului, Movilei, Felinarului, Azilului.
- 08.40-10.05 pe străzile: Gh. Magheru, Filarmonicii, Pompeiu Onofrei, Sofocle, Șelarilor, Bărbierilor, Manejului.
- 08.40-10.20 pe străzile Cetății, Arhivelor, Timotei Popovici, Tipografilor, Papiu Ilarian, Gh. Lazăr.
- 08.45-09.40 pe strada Tribunei 
- 08.45-09.50 pe străzile: Justiției (între intersecțiile cu str. Zaharia Boiu și Victoriei), B-dul Victoriei (între str. Rennes și Bazinul Olimpia pe sensul de mers spre Calea Poplăcii)
- 08.50-10.00 pe străzile M. Hochmeister (între B-dul Victoriei și str. Codru Drăgușanu), Codru Drăgușanu (între str. M. Hochmeister și str. Luarea Bastiliei) și Luarea Bastiliei.
- 10.20-13.50 pe strada Valea Aurie între intersecțiile cu DJ 106R și str. Ludoș
- 10.35-14.25 pe strada Justiției între intersecțiile cu str. Zaharia Boiu și Victoriei
- 10.35-14.30 pe strada Tribunei

De asemenea, în data de 26 mai, circulația pe pista de biciclete de pe tronsonul dintre intrarea în Parcul Sub Arini și Rășinari va fi restricționată în intervalul orar 09.00-14.30.

Atenție! În cadrul Maratonului va fi organizat și evenimentul Street Delivery. Pentru buna desfășurare a acestuia, strada Arhivelor, strada Timotei Popovici și strada Papiu Ilarian (tronsonul cuprins între strada Nicolae Bălcescu și strada Tipografilor) vor fi închise traficului rutier de vineri, 25 mai, ora 13 și până duminică, 27 mai, ora 24.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE