Primăria Sibiu pregătește un proiect pentru crearea unui parc în zona Tilișca

Secţiunea: comunicate back

29.05.2018

În urma unei proceduri de achiziție, Primăria Sibiu a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea amenajării unui parc în zona Tilișca, în spațiul delimitat de străzile Preot Bacca și Prelungirea Săcel. 

“Prin acest proiect Sibiul se înscrie în rândul orașelor europene care practică reconversia terenurilor ca mod de dezvoltare urbană, cu beneficii multiple pentru comunitate. Acest spațiu de peste 40.000 de metri pătrați este nefolosit în prezent, fiind un vechi depozit de materiale de construcție dezafectat. În urma lucrărilor pe care ni le propunem și pentru care vom încerca să obținem fonduri europene nerambursabile, acest teren va fi redat comunității sub forma unei zone de odihnă și agrement” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu) 

Contractul pentru realizarea documentației a fost semnat cu firma SC Hentza Business SRL București care va preda studiul până la sfârșitul lunii iulie 2018. Printre cerințele temei de proiectare avansate de Primăria Sibiu se numără: 
• amenajarea spațiilor verzi cu iarbă, plante, arbori și arbuști și includerea unui sistem de irigații
• crearea de locuri de joacă și zone pentru sport
• dotarea cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete)
• amenajarea de piste pentru biciclete și a unor alei de promenadă, 
• amenajarea iluminatului public corespunzător, 
• montarea unor structuri de tip pergole sau foișoare 
• dotarea cu hotspot-uri wifi și camere de supraveghere video. 

Proiectul va include modernizarea străzii Preot Bacca, pe tronsonul dintre strada Islazului și strada Săcel, aceasta urmând să fie calea de acces spre noul parc. 

 


 
e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă

18.04.2024

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

18.04.2024

Informații despre prezența insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată în Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE