Print Friendly and PDF

Primăria Sibiu a contractat lucrările de amenajare a skate park-ului din zona Obor

Secţiunea: comunicate back

04.07.2018

Primarul Astrid Fodor a semnat marți, 3 iulie, contractul în vederea amenajării unui parc pentru skateboard în apropierea Pieței Obor.

În urma unei proceduri de achiziție contractul s-a semnat cu firma SC Sport Play Systems SRL Turda, la o valoare de 4,55 milioane de lei.

Luni, 9 iulie, Primăria Sibiu va emite ordinul de începere a lucrărilor. În termen de 90 de zile de la această dată constructorul va amenaja următoarele:

• Skatepark-ul cu platforme împrejmuite pe care se vor monta opt ansambluri alcătuite din elemente prefabricate și elemente monolit din beton armat specifice; 
• Iluminatul public

• O clădire anexă cu o suprafață de 72 mp care va servi drept vestiar și spațiu de depozitare, având acoperiș înierbat tip terasă

• Un drum asfaltat cu două benzi prin care se face accesul dinspre Calea Șurii Mari

• Peste 70 de locuri de parcare din dale înierbate

• Spații verzi și plantarea de arbori

• Garduri și porți de acces