Print Friendly and PDF

Landshut

Landshut

Ţara: Germania
Nr. de locuitori : 66.179
Primar : Alexander Putz
Site internet : www.landshut.de

Landshut este capitala landului Bavaria de Jos începând din anul 1839. Un oraş cu o istorie de peste 800 ani, a acumulat valori culturale şi artistice cu totul remarcabile.
Relaţiile de prietenie între oraşele Sibiu şi Landshut exista şi au fost întreţinute, într-o formă simplă, de mai mulţi ani. Apropierea s-a produs firesc, având ca punct de plecare proiecte în domeniul cultural, academic, al sănătăţii şi chiar economic, ţinându-se cont de faptul că foarte mulţi etnici germani din Ardeal, şi în special din Sibiu, s-au stabilit în oraşul Landshut şi au dorit să păstreze legătura cu locurile unde şi-au petrecut o mare parte din viaţă. În timp, aceste relaţii s-au dezvoltat, iar apoi s-au pus bazele unei colaborări mai concrete şi chiar ale unui parteneriat între cele două oraşe, parteneriat care a fost finalizat la data de 13 aprilie 2002, când în cadrul ceremoniei desfăşurate la sediul primarei în Landshut a fost semnată Carta de înfrăţire dintre cele două oraşe.



Alte relaţii de înfrăţire încheiate de municipalitatea sibiană:

Valencia / Carabobo / Venezuela - din 1993
Wirall / Marea Britanie - din 1994
Bauru / Brazilia - din 1995
Malines / Belgia - din 1996
Thorigne-Fouillard / Franta - cu cartierul Hipodrom din Sibiu - din 1995