CETĂŢENI DE ONOARE AI SIBIULUI

Titlul de "Cetăţean de onoare al municipiului Sibiu" din 1991 şi până în prezent

Frank-Walter Steinmeier  

Hotărârea nr. 64/2015
Frank-Walter Steinmeier, Ministrul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, pentru implicarea susținută în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, precum și pentru contribuția sa la desemnarea Sibiului drept Capitală Culturală Europeană în 2007.

Paul Niedermaier  

Hotărârea nr. 354/2013
Paul Niedermaier, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, doctor în arhitectură, membru corespondent al Academiei Române, cel mai important specialist din România în studiul istoriei oraşelor, pentru lucrările sale legate de Transilvania în general şi de Sibiu, în special

Nicolae Barcan  

Hotărârea nr. 317/2013
Nicolae Barcan, decanul de vârstă al artei plastice sibiene - pentru implicarea sa în activitatea filialei sibiene a Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru maniera inconfundabilă în care a redat Sibiul în multe dintre picturile sale

Mircea Mureşan  

Hotărârea nr.259/2013
Mircea Mureşan, cel mai în vârstă regizor român în viaţă, în palmaresul căruia se înscriu filme de referinţă din cinematografia românească, cum sunt "Răscoala", "Baltagul", "Blestemul Pământului" şi "Blestemul Iubirii", "Horea", pentru legătura pe care o păstrează cu Sibiul natal şi pentru filmările pe care le-a realizat, de câte ori a fost posibil, în zona Sibiului

Horst Klusch  

Hotărârea nr.194/2013
Horst Klusch, specialist de renume internaţional în domeniul ceramicii, posesorul celei mai bogate şi mai reprezentative colecţii ce ilustrează dezvoltarea olăritului artistic în Transilvania, pentru iniţierea Cercului de colecţionari ceramişti din Sibiu şi a Târgului Olarilor din Sibiu

Shuji Kogi  

Hotărârea nr.168/2013
Shuji Kogi, secretar general al EU-Japan Fest Japan Committee, pentru susţinerea Teatrului Naţional "Radu Stanca" şi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, pentru facilitarea schimburilor teatrale între Sibiu şi Japonia şi a prezenţiei voluntarilor japonezi în Sibiu, pentru contribuţia la înfrăţirea între Sibiu şi Takayama

Mircea Păcurariu  

Hotărârea nr.289/2012
Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, preot profesor, doctor în teologie şi istoric - pentru activitatea sa neîntreruptă de peste 50 de ani în învăţământul superior teologic sibian şi pentru articolele şi cărţile sale de referinţă legate de Sibiu

Stefan Orth  

Hotărârea nr. 120/2010
Stefan Orth, artist plastic, pentru promovarea imaginii Sibiului în ţară şi în lume prin lucrările sale, în special de gravură şi pentru contribuţia sa la programul Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007

Helmut Kreutz  

Hotărârea nr.62/2009
Helmut Kreutz, antreprenor german, pentru ajutorul său financiar substanţial la reabilitarea Bisericii Evanghelice din Sibiu, unul din simbolurile marcante ale oraşului

Dan Perjovschi  

Hotărârea nr.525/2008

Dan Perjovschi, cel mai cunoscut artist plastic român contemporan, pentru iniţiativa construirii în Sibiul natal a unui atelier-arhivă de artă contemporană, viitor centru cultural

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN SECŢIUNE: