European Young Chef Award 2019

Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a organizat în data de 9 octombrie etapa locală a concursului European Young Chef Award 2019, un eveniment organizat la nivel european de Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Artă și Turism în contextul titlului de Regiune Gastronomică Europeană deținut de Sibiu în 2019. Concursul s-a desfășurat la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, membră a Consorțiului.

Șapte concurenți s-au întrecut în realizarea unor preparate deosebite care să reprezinte regiunea Sibiu la etapa europeană a concursului. Câștigătorul competiției a fost desemnat Paul Vlad Răhăian, cu preparatul cotlet de noatin din Țara Secașelor. Locul al doilea a fost ocupat de Rareș Moga, cu berbecuț de pe Valea Hârtibaciului cu sfecla roșie zdrobită, iar pe locul al 3-lea de Mihai Alin Costea cu ravioli de bulz cu pastramă de oaie.

Juriul competiției locale a fost format din: chef Radu Zărnescu - președinte Euro-Toques România, Marius Muntean- Executive Chef „Golden Tulip”, Marius Rafa- Executive Chef „Pardon Cafe”, Vârlescu Emilian - Pastry Chef Ramada Sibiu și chef Vasile Bădilă.

Câștigătorul a participat la etapa europeană a concursul European Young Chef Award 2019, în perioada 22-24 octombrie, în Rhodos, Grecia. Paul Răhăian a pregătit cotletul de noatin din Țara Secașelor în mod tradițional, dar și într-o nouă prezentare, inovativă, fiind foarte apreciat de către juriul de specialiști.

VEZI ALBUMUL FOTO

PRIMARIA SIBIU | TURISM SIBIU | CALENDAR EVENIMENTE

© 2019-2020 Primaria Municipiului Sibiu, All Rights Reserved!