Eforturi comune pentru reabilitarea punctelor de colectare a gunoiului menajer din cartiere

Secţiunea: comunicate back

11.02.2008

Începând din luna februarie 2008, municipalitatea, împreună cu firmele SC Schuster & Co Ecologic şi SC DPC SA, va demara acţiunea de reamenjare a platformelor pentru colectarea gunoiului menajer din cartierele sibiene. Această acţiune se înscrie în planul mai larg de reabiltare şi modernizare a cartierelor din municipiul Sibiu pe care municipalitatea îl continuă în acest an într-un ritm accelerat.

Programul de reabilitare a platfomelor de colectare a gunoiului menajer presupune amenajarea platformelor din beton şi împrejmuirea acestora cu gard. Această acţiune va fi finanţată atât de Primăria Municipiului Sibiu cât şi de SC Schuster & Co Ecologic.

Municipalitatea va finanţa amenajarea platformelor din următoarele zone: str. Negoveanu (în zona grădiniţei), str. Oaşa, str. Onceşti, str. Gorăslău, Aleea Biruinţei (două puncte de colectare), Valea Săpunului, str. Fraţii Buzeşti, zona de lângă Biserica de pe Bulevardul Mihai Viteazu, zona Dioda (două puncte), trei puncte de colectare în zona Tilişca, două puncte de colectare în cartierul Ţiglari (în zona grădiniţei şi a şcolii), două puncte de colectare în cartierul Turnişor, două puncte de colectare pe strada Ştefan cel Mare şi două puncte de colectare în zona Compa.

SC Schuster & Co Ecologic a amenajat deja punctul de colectare din cartierul Vasile Aron situat lîngă biserică şi urmează să amenajeze cu fonduri proprii platformele de colectare a gunoiului menajer din următoarele zone: str. Lungă (bl. 101-103), zona cvartalul Vasile Milea – str. Şoimului, în zona Valea Aurie (lângă şcoală) şi în cartierul Hipodrom (lângă sediul secţiei 1 de Poliţie).

În zona str. Rusciorului – Gara Mică, betonarea platformei va fi executată de SC DPC SA iar împrejmuirea va fi executată de municipalitate. În cartierul Valea Aurie, firma SC DPC SA va executa platforme de beton odată cu efectuarea reparaţiilor la drumuri, împrejmuirile urmând să fie executate de SC Schuster & Co Ecologic pentru două locaţii. SC DPC SA va amenaja punctele de colectare din cartierul Ştrand, de pe strada Sălajului (la Şcoală), de pe strada Maramureşului (în curbă), din zona blocurilor ANL. De asemenea, în zonele de blocuri unde firma SC DPC SA va executa amenajări de parcări sau reparaţii la drumuri, echipele de lucru vor amenaja şi alte platforme pentru punctele de colectare a gunoiului menajer.

Municipalitatea doreşte prin intermediul acestei acţiuni să îmbunătăţească sistemul de colectare a deşeurilor menajere de la cetăţenii care locuiesc la blocuri, incurajându-i să păstreze curăţenia la punctele de colectare a deşeurilor menajere

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE