Viaductul Mihail Kogălniceanu prinde formă. Se lucrează şi pe iarnă

Secţiunea: comunicate back

16.01.2015

Lucrările contractate de Primăria Sibiu pentru construcţia viaductului Mihail Kogălniceanu continuă şi pe timp de iarnă.

Constructorii, Geiger Transilvania şi SC Construcţii SA au parcurs în noaptea dinspre 14 spre 15 ianuarie o etapă foarte importantă în construcţia acestui viaduct, şi anume instalarea tronsonului central al grinzii metalice peste calea ferată care, la final, va reprezenta deschiderea principală a pasajului. Acest tronson a avut o lungime de 63 de metri, lungimea totală a deschiderii fiind de aproximativ 400 metri.

Operaţiunea s-a desfăşurat în intervalul orar 23 – 3, fiind necesară închiderea temporară a căii ferate Braşov - Vinţu de Jos, o magistrală a CFR. Constructorul a mobilizat două macarale de mare tonaj care au ridicat traversa la nivelul unde aceasta a fost instalată.

“Lucrările avansează foarte bine la viaduct şi de altfel constructorii au lucrat pe tot parcursul ultimelor două luni, fapt pentru care îi felicit. E o investiţie foarte importantă pentru noi şi ca fonduri alocate dar şi ca utilitate pentru zona aceasta şi pentru legăturile mai rapide cu zonele adiacente” a subliniat primarul Astrid Fodor.

Lucrările la acest obiectiv au început în luna aprilie 2014 şi au ca termen de finalizare 22 de luni. Contractul încheiat cu asocierea SC Geiger Transilvania SRL - SC Construcţii SA – SC Sinecon SRL – SC Wilhelm Geiger Gmbh are o valoare de 28.232.746,37 lei (TVA inclus).

Viaduct Kogalniceanu
e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

11.05.2024

S-a deschis Baza Sportivă Obor, un nou spațiu pentru sport în Sibiu

10.05.2024

Restricții de circulație duminică dimineața, în zona Grădinii Zoologice și pe Calea Poplăcii

09.05.2024

De vineri, 10 mai începe programul de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE