Lucrările la podul Cibin – sosesc în Sibiu elementele metalice mari

Secţiunea: comunicate back

30.06.2015

Până în prezent constructorul a amenajat infrastructura podului, adică cele două culee (picioare ale podului), împreună cu structura de rezistenţă a acestora. Următorul pas este execuţia racordurilor cu terasamentele de pe mal şi amenajarea scărilor de acces, operaţiune care se va desfăşura în paralel cu montarea structurii metalice.

Constructorul a lucrat şi la amenajarea pistelor pentru biciclete şi pietoni din amonte de pod. Aceste alei situate sub nivelul podului sunt aduse la nivel de balast. După demontarea pasarelei metalice provizorii montate pentru traficul pietonal se vor amenaja şi aleile din aval de pod, în prezent pregătindu-se terasamentele pentru aceasta.

“Este o lucrare complicată din cauza zonei foarte intens circulate în care se desfăşoară. Volumul mare de trafic este şi motivul pentru care noul pod este foarte necesar, pentru a sistematiza mai bine circulaţia în zonă. Până în prezent, constructorul a executat lucrările într-un ritm foarte bun.” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)

De săptămâna aceasta vor sosi la Sibiu şi elementele metalice ale podului. Acestea au fost construite şi chiar asamblate parţial şi vor sosi în Sibiu pe rând, cu transporturi agabaritice. Pentru a permite deplasarea acestor transporturi, Comisia de Circulaţie şi Poliţia Rutieră au emis un aviz prin care se specifică instituirea unor restricţii de circulaţie în momentele în care sosesc transporturile, începând din această săptămână timp de aproximativ o lună şi jumătate. Astfel, traficul din zona străzii Râului va fi blocat şi deviat pe strada Lungă, cu ieşire în strada Reconstrucţiei.

Pe această cale rugăm şoferii să urmeze semnificaţia indicatoarelor montate în zonă şi indicaţiile agenţilor care vor fi prezenţi la faţa locului.

Informaţii generale despre contract: În urma procedurii de achiziţie, asocierea SC Prodial SRL - SC Arcada Company SA Galaţi - SC Repcons SRL - SC Termo Sibiu SRL - SC Consinstal Energy SRL - SC Teleconstrucţia SA a fost declarată câştigătoare. Valoarea contractului semnat este de 10.568.919,53 lei (fără TVA).

Lucrări prevăzute în contract: demontarea podului existent, montarea unei pasarele provizorii pentru circulaţia pietonilor, modernizarea reţelelelor de apă şi canalizare, a reţelele de telecomunicaţii, a celor de gaz şi electricitate care traversează Cibinul, amenajarea de alei pietonale sub pod şi construcţia noii structuri a podului. Lucrările la acest obiectiv au început în septembrie 2014.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE