Print Friendly and PDF

European Young Chef Award se desfășoară la Sibiu în 26 septembrie

Secţiunea: comunicate back

19.09.2017

The European Young Chef Award EYCH este o competiţie organizată pe plan european de către International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism (IGCAT) şi The Regions of Gastronomy Platform. Concursul este organizat pe plan regional de către membrii Platformei Regiunilor Gastronomice Europene.

Sibiu, în calitate de regiune membră a platformei va organiza această competiție al cărei câștigător va participa la competiţia europeană. Evenimentul din Sibiu este organizat de către Consorţiul care gestionează Programul SIBIU Regiune Gastronomică Europeană 2019, format din Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism.

Concursul are drept scop dezvoltarea, diversificarea şi promovarea producţiei gastronomice locale şi regionale. Tema de bază a concursului pentru anul 2017 este INOVAŢIE ŞI TRADIŢIE. Ediţia regională 2017 Sibiu, România va avea loc la Sibiu, Redal Expo, în data de 26 Septembrie 2017. La ediţia regională vor participa maxim 10 concurenţi, care vor găti simultan. În cazul în care vor fi depuse mai mult de 10 aplicaţii, juriul va selecta 10 dintre acestea, criteriul de bază fiind măsura în care felul de mâncare propus este relevant pentru regiunea Sibiu şi România, respectiv pentru tema INOVARE ŞI TRADIŢIE. Pot participa la competiţie bucătari din judeţul Sibiu, care la data concursului au 18 ani împliniţi şi nu au împlinit încă 26 de ani şi care transmit o aplicaţie completă pentru concurs.

Pentru a participa, cei intersați pot trimite până la data de 24 septembrie 2017, ora locală 14.00, un e-mail la adresa regiunegastronomica@cciasb.ro, care va avea ataşate ca fişiere independente următoarele:

- CV-ul format EuroPass, cu fotografie;
- reţeta originală pe care o va interpreta inovativ;
- reţeta pe care o va găti efectiv;
- lista completă a materialelor de bază şi ingredientelor ce vor fi folosite şi modul în care le vor procura.

Fiecare concurentă/concurent va putea pregăti un singur fel de mâncare, inspirat din mâncarea tradiţională românească din zona Sibiu, aplicând tema INOVAŢIE ŞI TRADIŢIE. Pentru aceasta, vor fi folosite materiale de bază şi condimente de sezon, din producţia regională. Valoarea maximă a materialelor de bază şi condimentelor folosite pentru a prepara patru porţii este de 75 de lei. Fiecare candidat/candidată va avea la dispoziţie maxim 5 minute pentru a prezenta juriului şi publicului „povestea“ felului de mâncare gătit şi a modului în care l-a reinterpretat. Prezentarea este parte esenţială a competiţiei şi va fi notată de către juriu în consecinţă.

Acest eveniment este dedicat specialiștilor din domeniul gastronomiei și celor din HORECA, nefiind deschis publicului.

Regulamentul complet poate fi consultat AICI.