Școala Regina Maria se extinde. Se elimină orele de după-amiază

Secţiunea: comunicate back

09.01.2018

Primăria Sibiu a contractat lucrările de mansardare parțială a Școlii Regina Maria (situată pe str. Emil Cioran). În urma unei proceduri de achiziție, contractul s-a încheiat cu firma SC Balor Cons SRL la o valoare de 2,48 milioane lei.

“Principalul beneficiu care rezultă din extinderea școlii este eliminarea învățământului în două schimburi. Elevii vor mai avea la dispoziție încă șase săli de clasă și trei laboratoare care, cu siguranță, vor îmbunătăți condițiile de studiu la o școală foarte solicitată, situată în centrul orașului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Contractul prevede mansardarea corpului B al clădirii, construcția unui acoperiș în două ape cu învelitoare din țiglă și amenajarea burlanelor pentru scurgerea apelor pluviale. Pentru iluminarea spațiului se vor folosi lucarne și ferestre de tip Velux. De asemenea, sunt prevăzute lucrări la structura de rezistență, amenajarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, dar și instalarea unui sistem de detecție și alertare la incendiu.

Noua mansardă va oferi un spațiu suplimentar de 700 m2.

Constructorul are la dispoziție șapte luni pentru a realiza aceste lucrări, lucrările fiind preconizate a începe încă de la sfârșitul lunii ianuarie.

Reamintim faptul că Primăria Sibiu a pregătit  proiecte de extindere a școlilor I.L. Caragiale, Regele Ferdinand și Nicolae Iorga pe care le va depune în 2018 la ADR Centru în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile, scopul fiind de asemenea acela de a elimina învățământul în două schimburi. 

 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE