Noi lucrări la reţelele de utilităţi şi reparaţii de străzi încep în următoarele zile

Secţiunea: comunicate back

06.03.2014

Pe strada Mitropoliei vor începe de luni, 10 martie, lucrările de înlocuire a reţelei de gaz. Dată fiind importanţa acestei străzi în sistemul de trafic din centrul istoric, lucrările de înlocuire a conductelor vor fi efectuate sub trafic. Lucrările vor începe dinspre strada Samuel Brukenthal.
Din această săptămână au început şi lucrările pe strada Câmpului. Şi pe această stradă va fi modernizată reţeaua de gaz, lucrările urmând să se desfăşoare sub trafic. Acelaşi tip de lucrări vor începe de săptămâna aceasta şi pe strada Autogării.
Pe străzile Maramureşului şi Ştrandului vor fi înlocuite o serie de branşamente de gaz, lucrările afectând doar parţial carosabilul. Acestea vor începe de luni, 10 martie, vor fi efectuate sub trafic şi vor dura aproximativ două luni.
Pe strada Andrei Mureşanu au început de miercuri, 5 martie, lucrările de înlocuire a reţelei de apă şi canalizare. În scopul realizării acestora este necesară închiderea tronsonului dintre strada Hipodromului şi strada Cernei, din data de 5 martie până la sfârşitul acestei luni.
O parte a străzii Pompeiu Onofreiu se va închide din 17 martie. Este vorba despre tronsonul dintre strada Gheorghe Lazăr şi strada Filarmonicii, închiderea traficului fiind necesară pentru a asigura perimetrul lucrărilor de construcţie a noului corp al Spitalului de Pediatrie care va adăposti Centrul de Cercetare şi Telemedicină în bolile neurologice la copii. Acest tronson va rămâne închis timp de şase luni.
Se închide întreaga stradă 9 Mai. Din data de 10 martie se va închide şi ultimul tronson, cel situat între strada Liviu Rebreanu şi strada Constituţiei. Închiderea este necesară pentru a permite efectuarea lucrărilor de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, precum şi a lucrărilor la structura rutieră. Traficul rutier va fi redeschis pe această stradă la sfârşitul lunii iunie, conform estimărilor constructorului.
Şi pe strada Felinarului va fi închis traficul timp de patru zile. De joi, 6 martie până luni, 10 martie, pe tronsonul dintre strada General Magheru şi Movilei se vor efectua lucrări de reparaţie a pavajului în urma intervenţiilor la reţelele de utilităţi.
 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

16.05.2024

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

15.05.2024

Certificatele de naștere și deces se eliberează în format electronic în municipiul Sibiu

15.05.2024

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE