Se deschid treptat șantierele. Primele, cele de modernizare a străzilor Viitorului, Marburg, Atena și Trifoiului

Secţiunea: comunicate back

27.02.2024

Odată cu creșterea temperaturilor prognozată atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, Primăria Sibiu deschide treptat șantierele la obiectivele publice.

„De marți, 27 februarie, s-a redeschis șantierul pentru modernizarea străzii Viitorului, pe tronsonul dintre str. Moara de Scoarță și str. Târgu Fânului. Tot în această săptămână am predat amplasamentele constructorilor care se vor ocupa de modernizarea străzilor Marburg, Atena și Trifoiului, lucrările urmând să înceapă săptămâna viitoare. Acestea însumează investiții în valoare de 16,55 milioane de lei în infrastructura Sibiului, care se vor finaliza anul acesta.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Pe strada Viitorului s-au reluat de astăzi lucrările pentru finalizarea lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, precum și canalizarea pluvială. De asemenea, constructorul Geiger Transilvania SRL va lucra la amenajarea noii rețele de iluminat public. Ulterior se vor amenaja carosabilul și trotuarele. Conform contractului, lucrările pe această stradă au ca termen de finalizare luna iunie.

Reamintim că prin aceste lucrări se va optimiza legătura dintre cartierele Gușterița, Reșița și centrul orașului, prin lărgirea carosabilului în zona podului CFR și prin coborârea nivelului drumului în această zonă, soluție care va elimina interdicția de tranzit pentru autovehiculele cu o înălțime mai mare. De asemenea, mobilitatea pietonală va fi îmbunătățită, prin amenajarea de trotuare în zonele în care lățimea disponibilă nu permitea înainte crearea lor.

Lucrările de modernizare a străzii Marburg (cartierul Tineretului) vor începe de săptămâna viitoare. Constructorul MGM Construcții Generale SRL va efectua următoarele lucrări: reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public, reabilitarea carosabilului (inclusiv intersecțiile cu străzile Klagenfurt, Viena si Roma) și amenajarea unui trotuar pe partea cu gospodăriile. Lucrările se vor încheia în 4 luni.

Pe strada Atena (cartierul Tineretului) se vor amenaja rețelele de apă, canalizare menajeră și pluvială, iluminatul public, tubulatura subterană pentru coborârea cablurilor de telecomunicații, carosabilul, trotuarele și spații verzi. Contractul cu firma Darcon Construct include și amenajarea intersecțiilor acestei străzi cu străzile Tomis și Londra. De asemenea, se va construi un podeț care va asigura continuitatea scurgerii apelor pluviale către pârâul Rossbach. Termenul contractual pentru realizarea lucrărilor este de 7 luni.

Firma MGM Construcții Generale va începe de săptămâna viitoare lucrările de modernizare a străzii Trifoiului (cartier Turnișor). În termen de 8 luni pe această stradă se va extinde și moderniza rețeaua de canalizare menajeră și cea pluvială, va fi realizat un sistem de iluminat public eco-eficient, vor fi modernizate carosabilul și trotuarele și se vor amenaja spațiile verzi, inclusiv prin plantarea de arbori.

 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE