Podul Cibin se închide de marți, 18 noiembrie

Secţiunea: comunicate back

14.11.2014

Lucrările de demolare a podului Cibin vor începe de marți, 18 noiembrie când circulația pe pod se va închide. De la această dată accesul dinspre Piața Cibin spre strada Reconstrucției și invers, spre strada Turnului, nu se va mai putea face direct, ci pe rutele ocolitoare: podul din dreptul străzii I. Neculce și respectiv podul din dreptul străzii Rusciorului.

De asemenea, odată cu închiderea circulației pe pod, banda de viraj stânga de pe ambele maluri va fi îngrădită în amonte și în aval de intersecție.
 
Primele lucrări de demolare se vor executa pe suprafața carosabilă a podului, prin îndepărtarea stratului de asfalt și apoi a casetelor de beton. Apoi se vor dezafecta părțile metalice ale podului.
 
Reamintim faptul că lucrările la rețelele de utilități din zona podului și cele de pregătire pentru demolarea structurii existente au început în luna septembrie a acestui an, având ca termen de execuție 20 de luni. Contractul are o valoare de 10.568.919,53 lei (fără TVA), fiind finanţat din bugetul local al Sibiului.

Podul peste Cibin

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

30.04.2024

Complexul Lacul Binder se redeschide pentru un nou sezon cald

30.04.2024

Restricții de circulație în perioada 3-5 mai, pentru procesiunile de Paști

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie


VEZI TOATE ŞTIRILE