Modernizarea Spitalului de Pediatrie Sibiu continuă

Secţiunea: comunicate back

18.10.2012

Municipalitatea continuă lucrările de modernizare a Spitalului de Pediatrie prin amenajarea de noi spaţii cu destinaţie medicală prin mansardarea corpului A a Clinicii de Pediatrie situat pe strada Pompeiu Onofreiu, nr. 2-4.

Lucrările au început în luna august 2012 şi au ca termen de execuţie o perioadă de 5 luni. Contractul a fost semnat cu firma SC Balor Cons SRL Sibiu, în urma unei proceduri de achiziţie, valoarea contractului fiind de 1.435.130,97 lei (TVA inclus). Această investiţie este finanţată de Primăria Municipiului Sibiu, din bugetul local.

Contractul prevede schimbarea şarpantei şi a acoperişului vechi şi amenajarea de noi spaţii cu destinaţie medicală - saloane pentru copii şi aparţinătorii acestora, cabinete medicale, sală de tratament, sală de mese şi oficiu pentru copii şi aparţinători, vestiare şi grupuri sanitare. O lucrare mai deosebită este aceea de amenajare şi montare a unui lift exterior care să facă legătura cu mansarda. Suprafaţa cu care se va extinde Spitalul de Pediatrie în urma finalizării acestor lucrări este de aproximativ 450 de metri pătraţi.

Pentru executarea acestor lucrări a fost necesară eliberarea etajului II al clădirii, iar anumite arii ale spitalului sunt accesibile în condiţii de lucrări. Pe perioada lucrărilor atât micii pacienţi cât şi aparţinătorii acestora şi medicii care lucrează în această unitate medicală sunt rugaţi să manifeste înţelegere pentru disconfortul creat, lucrările urmând să asigure extinderea spaţiilor Spitalului şi condiţii îmbunătăţite de tratament.

Reamintim faptul că în luna august s-au încheiat lucrările de mansardare a corpurilor C şi D ale aceleaşi clădiri, suprafaţa cu care s-a extins Spitalul prin amenajarările prevăzute în acest contract fiind de aproximativ 350 de metri pătraţi. Valoarea contractului finanţat de Primăria Municipiului Sibiu a fost de 938.870 lei, fără TVA.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

17.05.2024

Transportul public – variantă de deplasare optimizată spre/dinspre Aeroportul Internațional Sibiu

16.05.2024

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

15.05.2024

Certificatele de naștere și deces se eliberează în format electronic în municipiul Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE