Noi lucrări de reparaţii. Continuă refacerile carosabilului în urma intervenţiilor la reţele

Secţiunea: comunicate back

19.04.2012

Strada Rahovei intră în reparaţii. Tronsonul dintre Bulevardul Mihai Viteazu şi Bulevardul Vasile Milea va intra de joi, 19 aprilie în reparaţii. Lucrările de reparaţie vor fi realizate doar pe cele două benzi pe care a circulat traficul greu, înainte de darea în folosinţă a centurii ocolitoare, şi anume sensul dinspre piaţa agro-alimentară spre Bulevardul Vasile Milea. Pe această porţiune se va reface stratul de uzură. Lucrările vor fi efectuate sub trafic, pe câte o bandă şi vor fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni.
De luni, 23 aprilie şi strada Ceferiştilor va intra în reparaţii. Pe această stradă vor fi reparate carosabilul şi trotuarele şi vor fi înlocuite bordurile. DPC va finaliza aceste lucrări în aproximativ patru săptămâni.
Lucrările de reparaţii pe Bulevardul Victoriei, străzile Nicolaus Olahus şi Dealului se apropie de finalizare. Strada Nicolaus Olahus va fi finalizată în aproximativ o săptămână, iar celelalte două străzi vor fi redate traficului spre sfârşitul lunii mai.
Continuă lucrările de refacere a carosabilului în urma intervenţiilor la reţelele de utilităţi. DPC lucrează în prezent străzile Heinrich Heine, Lazaretului şi Bacovia, iar pe strada Gh. Lazăr se refac trotuarele.
De la începutul anului şi până în prezent Direcţia Tehnică a emis către DPC comenzi de refacere a carosabilului pentru un număr de 293 de puncte, 238 dintre acestea fiind intervenţii la reţeaua de gaz şi 55 pentru reţeaua de apă. Din totalul acestor puncte, DPC a reuşit să refacă aproximativ jumătate.

Remintim că în şedinţa din luna martie 2012, o hotărâre a Consiliului Local specifică faptul că plata pentru aceste reparaţii se va face direct la DPC.

Achiziţie publică pentru Calea Poplăcii. Joi, 19 aprilie, anunţul de participare la procedura de achiziţii pentru lucrările de reabilitare a străzii Calea Poplăcii va fi publicat pe site-ul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Procedura de achiziţie se va desfăşura în conformitate cu regulile şi normele BERD. Lucrările prevăzute pentru reabilitarea acestei străzi includ reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea structurii rutiere, crearea de spaţii verzi, parcări şi piste de biciclete.

Termenul de depunere a ofertelor este 4 iunie 2012.

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

30.04.2024

Complexul Lacul Binder se redeschide pentru un nou sezon cald

30.04.2024

Restricții de circulație în perioada 3-5 mai, pentru procesiunile de Paști

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie


VEZI TOATE ŞTIRILE