Primarul din Takayama a vizitat Sibiul

Secţiunea: comunicate back

12.11.2015

Primarul interimar Astrid Fodor a primit marți, 10 noiembrie, vizita omologului său din orașul Takayama, Japonia. Sibiul este înfrățit cu acest oraș din anul 2012, dar relațiile dintre cele două orașe au fost foarte active în ultimii nouă ani.

“Chiar dacă orașul Takayama este mai îndepărtat geografic decât celelalte orașe partenere ale Sibiului, relația dintre cele două comunități a fost și continuă să fie foarte activă. Pe lângă voluntarii sosiți din Japonia în fiecare an pentru a contribui în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, am avut și bucuria de a vedea în cadrul aceluiași festival piese de teatru organizate de artiști japonezi. Teatrul de Balet Sibiu a numărat în componența sa balerini din Japonia, organizând în Takayama și alte orașe din statul nipon spectacole foarte apreciate. Relația cu Takayama este una vie, care evoluează continuu și de aceea vizita vechilor noștri prieteni a fost una foarte plăcută” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)

Oaspeții din Japonia au vizitat centrul istoric al orașului și au fost primiți într-o vizită oficială la Primăria Municipiului Sibiu, în cadrul căreia s-au discutat proiecte concrete pentru viitoarea colaborare.

 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

30.04.2024

Complexul Lacul Binder se redeschide pentru un nou sezon cald

30.04.2024

Restricții de circulație în perioada 3-5 mai, pentru procesiunile de Paști

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie


VEZI TOATE ŞTIRILE