Blocurile pot deveni mai eficiente energetic cu ajutorul finanţării din fonduri europene

Secţiunea: comunicate back

28.03.2016

Programul Operaţional Regional 2014-2020, prin Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1. finanţează investiţiile în creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. Astfel, cu fonduri europene se pot reabilita din punct de vedere energetic blocurile de locuinţe care respectă condiţiile prevăzute în ghidul solicitantului. Asociaţiile de proprietari au un rol foarte important în aceste demersuri, Primăria Sibiu urmând să fie partenerul care coordonează, elaborează şi depune proiectul.

"Programul este foarte complex, iar perioada de depunere a cererilor de finanţare este scurtă. De aceea, pentru a putea depune proiectul este nevoie de o foarte bună organizare din partea Asociaţiilor de Proprietari care trebuie să furnizeze o serie de documente riguros alcătuite. Este totuşi o ocazie bună de a reabilita blocurile cu un sprijin financiar important şi sper ca, în ciuda demersurilor foarte complexe, un număr cât mai mare de Asociaţii să se înscrie. Îi asigur că Primăria le va fi partener în aceste eforturi." (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)

Pentru ce clădiri se poate solicita finanţare? Asociaţiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

· Sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;

· Au regim de înălţime de minim P+2;

· Nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări;

· Nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare. 

Precizare: Nu se poate obţine finanţare pentru aceste lucrări doar pentru o singură scară de bloc, ci numai pentru întregul bloc.

Ce tipuri de lucrări pot fi finanţate?

· izolarea termică a faţadei, înlocuirea ferestrelor, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planşeului peste subsol;

· lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire (în cazul blocurilor cu centrale de bloc/scară sau a celor racordate la sistemul centralizat);

· instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile;

· înlocuirea corpurilor de iluminat din spaţiile comune cu unele eficiente energetic;

· înlocuirea lifturilor;

· implementarea sistemelor de management a funcţionării consumurilor energetice.

De asemenea, prin proiecte se pot finanţa următoarele tipuri de lucrări, în limita a 15% din costul total al investiţiei:

· înlocuirea circuitelor electrice pe scări şi în subsol;

· construirea/repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;

· refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;

· repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;

· repararea trotuarelor în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe;

· repararea/înlocuirea instalaţiei de apă şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială din subsolul blocului de locuinţe;

· măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii (acestea nu vizează intervenţii anterioare neautorizate);

· crearea / adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces).

PAŞII DE URMAT:

1. Asociaţiile de proprietari trebuie să depună o adresă şi documentele justificative la Primăria Sibiu până în data de 13 mai 2016!!!!!! Iată lista documentelor:

· O adresă către Serviciul Administraţie Locală - Coordonare Asociaţii de proprietari în care se menţionează intenţia de a accesa fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocului şi se enumeră lucrările de intervenţie necesare în vederea creşterii performanţei energetice a locuinţelor.

· Hotărârea/Hotărârile de principiu ale Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, prin care se solicită finanţarea în cadrul “Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A Clădiri rezidenţiale”.

Hotărârea va cuprinde următoarele informaţii:

- aprobarea intervenţiilor/măsurilor de creştere a eficienţei energetice;

- numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (minim 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente trebuie să îşi exprime acordul);

- numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările care presupun intervenţii în interiorul apartamentelor (obligatoriu toţi proprietarii trebuie să îşi exprime acordul, dacă soluţia tehnică prevede acest tip de lucrări de intervenţie);

- numărul apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a Municipiului Sibiu sau a autorităţilor şi instituţiilor publice precum şi numărul apartamentelor cu destinaţie de spaţii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă ai caror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (obligatoriu toţi proprietarii acestor spaţii trebuie să îşi exprime acordul).

· Tabel centralizator cu toţi proprietarii din care să rezulte acordul a 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente privind solicitarea finanţării în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi pentru lucrările de intervenţie propuse prin documentaţia tehnico-economică. Din acelaşi tabel trebuie să rezulte acordul a 100% din proprietarii apartamentelor/spaţiilor cu altă destinaţie decât locuinţă şi apartamentelor cu destinaţie de locuinţă deţinute de persoanele juridice, precum şi a proprietarilor apartamentelor care presupun  lucrări de intervenţii în interiorul locuinţei.

· Extras al cărţii tehnice a imobilului, fişa tehnică a imobilului, procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor sau orice alt document justificativ din care să rezulte faptul că blocul a fost construit în perioada 1950-1990.

· Tabelul centralizator al lucrărilor executate ulterior construcţiei blocurilor, conform formularului tip.

· Extras de carte funciară.

· Declaraţie pe proprie răspundere din partea fiecărui proprietar care să ateste că apartamentul are destinaţia de locuinţă sau este spaţiu comercial/spaţiu cu altă destinaţie.

2. Asociaţia de proprietari va contribui financiar după cum urmează:

25% din valoarea lucrărilor de intervenţie a apartamentelor cu destinaţie locuinţă (inclusiv a apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfaşoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice. ŞI

100% din valoarea lucrărilor de intervenţie  aferente spaţiilor comerciale sau spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.

Persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere, persoanele care realizează venituri medii nete lunare pe membru sub câştigul salarial mediu net pe economie, veteranii de război şi soţul/soţia acestora, pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană sunt sub câştigul salarial mediu net pe economie pot beneficia de ajutoare de natură socială pentru reabilitarea termică a locuinţei din partea Primăriei Sibiu. Contribuţia acestora nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor.

3. Primăria Sibiu va semna un contract cu Asociaţia de Proprietari pentru a elabora, depune şi derula proiectul de reabilitare termică a blocurilor. Proiectele se vor contracta în ordinea depunerii acestora, cu condiţia să obţină minim 60 de puncte. Linia de finanţare este deschisă, în limita fondurilor disponibile, până în data de 16 noiembrie 2016.

Pentru informaţii suplimentare,  asociaţiile de proprietari ne pot contacta la sediul Primăriei Sibiu de pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2, prin telefon la nr. 0269/208831, prin fax la nr. 02698/208811 sau prin email la adresa: administratie@sibiu.ro.

Ghidul solicitantul poate fi consultat aici: http://www.inforegio.ro/ro/por-2014-2020/apeluri-proiecte.html

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

30.04.2024

Complexul Lacul Binder se redeschide pentru un nou sezon cald

30.04.2024

Restricții de circulație în perioada 3-5 mai, pentru procesiunile de Paști

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie


VEZI TOATE ŞTIRILE