Începe reamenajarea parcului Ştrand

Secţiunea: comunicate back

29.03.2016

Serviciul de Administrare a Parcurilor şi Zonelor Verzi a semnat luni, 28 martie, contractul pentru reamenajarea parcului Ştrand în suprafaţă de aproximativ 13.000 de mp şi dotarea corespunzătoare a acestuia. Contractul a fost semnat cu firma SC Gazonul SRL din Braşov, în conformitate cu rezultatele unei proceduri de achiziţie în cadrul căreia s-au depus trei oferte. Valoarea lucrărilor şi dotărilor care s-au convenit prin contract este de 1.967.000 lei.

“Parcurile şi zonele verzi din oraş au nevoie de revigorare atât ca vegetaţie, cât şi ca mobilier şi funcţionalitate. Pe lângă lucrările de reamenajare a parcului Ştrand, procedura de achiziţie pentru reconfigurarea unei zone din parcul Sub Arini este în curs.” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)

Lucrările includ în primul rând modernizarea sistemului de iluminat public, prin amenajarea unei noi reţele electrice şi amplasarea de stâlpi pentru corpurile de iluminat. De asemenea, o reţea de distribuţie de apă va fi amenajată în tot parcul pentru a alimenta sistemul automatizat de irigaţii, fântâna arteziană, cişmeaua şi toaleta publică.

Contractul prevede şi refacerea zonelor verzi prin amenajarea lor cu gazon şi plantarea de arbori (tei, platani, arţari, arbori de ampar şi glădiţe). Colina de pământ de pe o latură va fi transformată într-un spaţiu verde ornamental. Printre lucrările contractate se numără şi amenajarea unor alei din beton şi pietriş şi crearea unei piaţete în faţa bisericii.

O componentă foarte importată în acest proiect este crearea de terenuri de sport: un teren de baschet şi o zonă destinată tenisului de masă, ambele cu pardoseală elastică, precum şi un teren de volei pavat cu gazon natural. Zona de joacă pentru copii va fi extinsă prin amplasarea de noi jocuri, iar în vecinătatea ei vor fi amplasate echipamente de fitness.

Parcul va fi mobilat cu bănci, coşuri de gunoi, o cişmea cu apă şi suporturi pentru biciclete. De asemenea, în cadrul aceluiaşi contract va fi amenajată şi o toaletă publică.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Parcul Strand
e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE