Încă 17 străzi de pământ vor fi modernizate

Secţiunea: comunicate back

16.06.2016

În urma unei proceduri de achiziție organizată în perioada martie-aprilie 2016, Primăria Sibiu a emis scrisoarea de desemnare a câștigătorilor pentru primele trei contracte de modernizare a străzilor de pământ scoase la licitație în primăvara acestui an. Este vorba de 17 străzi din cartierele sibiene, cuprinse în trei loturi, lucrările urmând să fie finanțate din împrumutul contractat de Primăria Sibiu de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare:

Lotul 1: Modernizarea a cinci străzi din zona Lupeni (Porumbeilor, Rândunelelor, Anul 1907, Armoniei și Traian). Pentru acest contract au fost depuse opt oferte. Câștigătoare a fost oferta depusă de SC Geiger Transilvania SRL, valoarea acesteia fiind de 2.139.052,73 lei.

Lotul 2: Modernizarea a șase străzi din zona Marmeladă (Mărului, Părului, Vișinilor, Fragilor, Prunelor și Nucului). Pentru acest contract s-au depus șase oferte, valoarea ofertei câștigătoare depusă de SC Geiger Transilvania SRL fiind de 2.669.158,26 lei.

Lotul 3: Modernizarea a șase străzi din zona Obor –Viitorului (Berzelor, Gheorghe Șincai, Sălciilor, Oltului, Octavian Smigelschi și Călan). Pentru acest contract au fost depuse opt oferte. Contractul urmează să fie semnat cu firma SC Geiger Transilvania SRL, la o valoare de 4.228.691,28 lei.

Vor intra în lucru mai întâi străzile pe care rețeaua de gaz a fost deja modernizată. Pe străzile Călan, Armoniei și Traian societatea de gaz urmează să intervină pentru reabilitarea rețelei proprii.  

“Străzile vor intra în lucru etapizat, urmând să stabilim împreună cu constructorul, cu avizul Comisiei de Circulație, ordinea în care vor începe lucrările astfel încât traficul să fie afectat într-o cât mai mică măsură. Termenul final de execuție pe fiecare dintre cele trei pachete este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Acesta va fi emis imediat după semnarea contractului.” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)

De la data emiterii acestei scrisori de desemnare a câștigătorilor, constructorul are la dispoziție 28 de zile pentru a depune garanția de bună execuție a lucrărilor. Contractul se va semna după depunerea acestei garanții, conform normelor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

30.04.2024

Complexul Lacul Binder se redeschide pentru un nou sezon cald

30.04.2024

Restricții de circulație în perioada 3-5 mai, pentru procesiunile de Paști

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie


VEZI TOATE ŞTIRILE