O nouă investiție de utilitate publică în parcul Sub Arini

Secţiunea: comunicate back

07.02.2019

Primăria Sibiu s-a concentrat pe revitalizarea parcului principal al orașului astfel că, în ultimii doi ani, s-a modernizat terenul secundar al Stadionului Municipal, s-a amenajat un loc pentru fitness și exerciții de forță și un nou loc de joacă în aceeași zonă. De asemenea, s-a modernizat iluminatul public, trecându-se pe corpuri eco-eficiente, și s-au instalat hotspot-uri care oferă Wi-Fi gratuit.     

În această săptămână Primăria Sibiu a finalizat o nouă investiție în parc: construcția unei toalete publice, o utilitate publică necesară în contextul unui număr tot mai mare de persoane care folosesc parcul mai ales în sezonul cald. Valoarea investiției este de 230.000 de lei, incluzând construcția clădirii, amenajarea spațiilor interioare prin placarea cu gresie și faianță, dotarea spațiilor cu obiecte sanitare și conectarea la apă, canalizare și curent electric.

Toaleta publică cu o suprafață de 51 mp a fost amenajată lângă zona de fitness din vecinătatea Stadionului, și include grupuri sanitare separate pentru femei și bărbați, dar și pentru persoane cu dizabilități, dotate conform standardelor în domeniu.

Aceasta include și căsuța bebelușului, prima amenajare de acest fel din Sibiu. Încăperea este dotată cu toaletă, chiuvete și masă pentru schimbarea bebelușilor. Încăperea este placată cu faianță și decorată cu imagini ale personajelor din desene animate.   

Toaleta va fi deservită cu personal și întreținută de o firmă contractată de Primăria Sibiu, accesul fiind gratuit pentru populație. Toaleta și căsuța bebelușului sunt deschise publicului începând de miercuri, 6 februarie. Programul de funcționare va fi între între orele 8 și 20 până în luna aprilie, iar în perioada caldă acesta va fi prelungit, de la ora 7 la ora 23.


Utilitate publica parcul Sub Arini
e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

26.04.2024

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

25.04.2024

Primăria Sibiu pregătește reabilitarea spațiului public din fața Cercului Militar

19.04.2024

O nouă sesiune a programului de bugetare participativă


VEZI TOATE ŞTIRILE