Secretarul de Stat în Ministerul de Interne al Republicii Federale Germane, domnul Günter Krings, în vizită la Sibiu

Secţiunea: comunicate back

18.08.2014

Primarul Klaus Iohannis a primit vineri, 15 august vizita Secretarului de Stat în Ministerul de Interne german, dr. Günter Krings. Înaltul oficial german se află în Sibiu la invitaţia Fundaţiei Konrad Adenauer.
Vizita domnului Krings la Sibiu a inclus un scurt tur al centrului istoric condus chiar de primarul Klaus Iohannis şi o întâlnire a experţilor în probleme ale minorităţii germane şi în domeniul educaţiei şi învăţământului în limba germană, această întânire fiind organizată la un restaurant din Sibiu.
În cadrul vizitei în centrul istoric, domnul Krings s-a arătat impresionat de aspectul şi funcţionalitatea zonei şi de lucrările complexe care au fost executate pentru conservarea şi reabilitarea străzilor şi pieţelor centrale. De asemenea, primarul Klaus Iohannis a arătat dezvoltarea domeniului turistic în Sibiu care a pornit de la patrimoniul construit şi identitatea istorică a oraşului.
Günter Krings a participat apoi la întâlnirea experţilor pe tematica minorităţii germane în România. Întâlnirea a fost deschisă de primarul Klaus Iohannis, la aceasta participând şi dr. Bernd Fabritius - membru în Parlamentul german, domnul Heiko Schmelzle - membru în Parlamentul german, doamna Judith Urban - consulul general al Germaniei la Sibiu, domnul Joachim Irmer - director al Fundaţiei Konrad Adenauer pentru România şi Repulica Moldova şi reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România. La această întâlnire, participanţii au discutat despre situaţia minorităţii germane din România, situaţia educaţiei şi învăţământului în limba germană, dar şi teme de politică naţională, prin prisma candidaturii preşedintelui PNL, domnul Klaus Iohannis, la preşedinţia României. Cu această ocazie domnul Klaus Iohannis a prezentat oaspeţilor străini programul său pentru România.
Secretarul de Stat din Germania a participat sâmbătă, 16 august la manifestările programate în cadrul Săptămânii Hafferland.
 

e administratie
plata taxe si impozite
taxe si impozite
taxe si impozite firme
acte necesare
petitii onlibe
achizitii publice
cheltuieli publice
rCĂUTARE ÎN ŞTIRI:

ULTIMELE COMUNICATE:

16.05.2024

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

15.05.2024

Certificatele de naștere și deces se eliberează în format electronic în municipiul Sibiu

15.05.2024

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu


VEZI TOATE ŞTIRILE