Print Friendly and PDF

ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 14 ANI

Categoria: Evidenţa persoanelor back

DOCUMENTE NECESARE:

1. Cerere pentru eliberarea actului de identitate (se primeşte de la ghişeu, se completează și se semnează de către minor şi de către părinte);
2. Certificatul de naştere al minorului, original şi xerocopie;
3. Actul de identitate al unuia dintre părinți/al părintelui la care este încredinţat (în cazul în care părinţii sunt divorţaţi) sau al reprezentantului legal;
4. Certificatul de căsătorie sau, după caz, certificatul/sentinţa de divorţ a părinţilor, definitivă și irevocabilă, original şi xerocopie;
5. Actul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi xerocopie;
6. Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate (7lei), achitată la casieriile Primăriei mun. Sibiu sau la oficiile poștale din mun. Sibiu.

PRECIZĂRI: La împlinirea vârstei de 14 ani, în termen de 15 zile, minorul se prezintă la ghişeu, însoţit de unul dintre părinţi, sau după caz, de reprezentantul său legal.
Dacă părinții minorului nu sunt proprietarii spaţiului de locuit, declarația de primire în spațiu a găzduitorului va fi dată în scris în fața funcționarului din ghișeu sau a notarului public, a polițistului de siguranță publică, a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României din străinătate.

rCĂUTARE ACTE:
Caută după cuvânt sau frază:
CĂUTARE ÎN CATEGORII:
  • Activităţi comerciale
  • Angajare
  • Arhitect Şef (Directia Amenajarea Teritoriului si Urbanism)
  • Asistenţă Socială
  • Autoritatea Tutelară
  • Autorizare STPL
  • Cadastru
  • Câini fără stăpân
  • Căminul de bătrâni
  • Cereri de locuinţe
  • Direcţia Fiscală persoane juridice
  • Direcţia Fiscală persoane fizice
  • Directia Tehnica
  • Domeniul public/privat
  • Evidenţa persoanelor
  • Fondul locativ
  • Informaţii de interes public
  • Patrimoniu
  • Protecţia mediului
  • Registrul Agricol
  • Salubrizare
  • Starea Civilă
  • Urbanism